Miercurea Patimilor

Sfanta Evanghelie dupa Matei
Capitolul 26

1. Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: 
2. Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. 
3. Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. 
4. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă. 
5. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. 
6. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, 
7. S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. 
8. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? 
9. Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. 
10. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. 
11. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; 
12. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. 
13. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. 
14. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, 
15. A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. 
16. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor. 

Sursa: www.bibliaortodoxa.ro

Sfintele Pasti, fara marketing!

Super oferta de Pasti: cumperi sase beri la pret de cinci. Pensiunile de pe Valea Prahovei sunt pregatite sa-si primeasca clientii cu miel la protap si program folcloric. Nu uitati de Triferment. O sarbatoare fara balonare. Vinuri cu caracter aparte, doar la supermarketul…Cluburile bucurestene au un program senzational de sarbatori: animatoare si cate un shot de Tequila gratis…

Si cu Sfanta Sarbatoare a Invierii Mantuitorului Hristos ce facem?


(preluare de pe portalul youtube)

Dumnezeu sa te odihneasca, Mile


(preluare de pe youtube)

Despre Sfantul Altar


(preluare youtube)

Sfintii 40 de Mucenici